Până la 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Inițiativa legislativă a senatorului PSD Robert Cazanciuc a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaților, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru”.
Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării și intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare și interdicția de a mai conduce un vehicul până la 10 ani.
Este o mare realizare pentru mine pentru că, așa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii șapte ani. După #LegeaAnastasia, a venit, iată, ținându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani.
Robert Cazanciuc
Senator PSD